Tot ce avem în țară li se datorează vânătorilor. Serviciile lor trebuie plătite
[ad_1]
Ministrul Mediului, Tanczos Barna, a anunțat, marți, într-o conferință de presă, că ministerul va cputa soluții pentru a plăti serviciile publice prestate de asociațiile de vânători, spunând că „tot ce avem în țară li se datorează”.
„Timp de sute de ani singurii care s-au ocupat de gestionarea fondului cinegetic au fost vânătorii. Tot ce avem în țară li se datoreraeză. În mare parte din Europa această populație de mare carnivor a dispărut. Ceea ce avem noi în România li se datorează vânătorilor care au gestionat corect”, a spus ministrul.
Acesta a explicat că există o problemă legată de costurile de administrare a habitatelor naturale – modul în care speciile strict protejate sunt administrate: „În România a existat vânătoare la speciile protejate până în 2016. A însemnat o sursă de venit pentru asociațiile de vânătoare. Pentru a nu mai împinge asociațiile de vânătoare în găsirea unor soluții mai mult sau mai puțin etice, mai mult sau mai puțin legale, este nevoie de o nouă abordare și în cazul acestor specii strict protejate: patrularea, hrănirea, intervenția trebuie finanțate cumva pentru că în caz contrar vom pierde paza și protecția acestor habitate. Aici ministerul trebuie să găsească soluții. Serviciile publice prestate de aceste asociații de vânătoare trebuie remunerate”, a declarat Tanczos, precizând că trebuie plătite și pagubele suferite de cetățeni din partea urșilor.
Ministrul a criticat și „eterna dispută între managerii fondurilor de vânătoare și ong-uri, ambele tabere în principiu cu intenții bune”. ”După piederea custodiei ariilor protejate de către ong-uri aceste conflicte s-au acutizat. Este nevoie de o platformă de comunicare instituționalizată unde cele două tabere să se întâlnească. Această dispută trebuie să se termine”, a spus Tanczos Barna.
Declarațiile ministrului Mediului au fost făcute în contextul prezentării controlului realizat la Ojdula, unde a fost împușcat ursul Arthur de către prințul austriac.
Asociația de vânătoare de la Ojdula a făcut o plângere împotriva presei care a relatat cazul ursului.
Editor : A.V.D
[ad_2]
Citește mai mult..