Dacă voiam să mănânc lângă oameni în uniformă, mă făceam polițist
[ad_1]
Rareș Bogdan a criticat felul în care jandarmii au intervenit duminică la o terasă unde acesta lua masa împreună cu familia. Europarlamentarul PNL a catalogat acțiunea drept intimidantă și a precizat că a stat de vorbă cu ministrul de Interne, Lucian Bode, însă fără a-i da detalii despre locația unde a avut loc incidentul la care a asistat. „M-a întrebat și i-am spus că nu vreau să-i zic, pentru că nu e cazul meu particular”, a spus Rareș Bogdan, luni, la Palatul Parlamentului.
„Eram cu familia pe terasă. Eu înțeleg foarte bine și susțin total forțele de ordine și respectarea regulilor. Mi-aș dori foarte mult, de exemplu, ca forțele de ordine să fie prezente vineri, sâmbătă, în anumite locuri din București sau de pe Litoral, unde restaurantele se transformă în cluburi. Acolo ar trebui să intre, dar să intre în modalitatea în care au făcut-o în anumite locuri din București. E normal să fie DSP, e normal să fie organele de control să verifice dacă sunt respectate regulile, dar nu văd de ce într-un loc unde se află oameni cu familiile, cu copiii, trebuie să vină în uniformă. Dacă voiam să mănânc alături de oameni în uniformă, mă făceam polițit, militar sau sereist. Sunt civil și vreau să trăiesc printre civili”, declarat Bogdan, potrivit Mediafax.
Europarlamentarul a precizat că jandarmii ar fi trebuit să stea în parcare, iar dacă cineva era recalcitrant, atunci puteau fi chemați.
„Mie mi s-a părut intimidare. (…) Acum cei din Horeca trebuie ajutați. Cu Lucian (Bode, ministrul de Interne – n.r.) nu am să-i reproșez nimic. Doar l-am rugat pe dânsul, pe domnul Despescu și noului șef al Poliției Române să le explice celor din subordine că pot fi extrem de eficienți când sunt derapaje noaptea și să încerce să vină cu mai puțin în uniforme pe terase la ora 14.00. (…) Am vorbit aseară cu domnul Bode de două ori. O să vorbesc cu el fără probleme”, a mai precizat Rareș Bogdan.
El a mai spus că ministrul de Interne, Lucian Bode, l-a întrebat unde se află, dar că nu a dorit să îi dea această informație: „Eu nu am făcut altceva decât să informez. Eu nu am cerut să intervină, nici nu am spus unde e localul. M-a întrebat și i-am spus că nu vreau să-i zic, pentru că nu e cazul meu particular”, a conchis politicianul.
Editor : A.A.
[ad_2]
Citește mai mult..