Scandalul de la Bacău dintre cei doi edili USR, continuă: Viceprimarul, exilat de edilul-șef într-o clădire de la „marginea orașului”

[ad_1]

Scandalul de la Bacău dintre viceprimarul Cristian Ghingheș și primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, ambii colegi în USR, continuă și a trecut la alt nivel. Ghingheș reclamă acum că a fost dat afară din sediul primăriei Bacău și mutat într-o clădire de la „marginea orașului”. În aceeași postare, viceprimarul enumeră o serie de „nasoale” pe care i le-ar fi făcut Viziteu, după ce acesta l-a sprijint să câștige alegerile locale din municipiu. În vară, Viziteu îi tăia din atribuții viceprimarului pe motiv că „nu a respectat angajamentele pe care şi le-a luat când a ajuns în funcție”.

„Cireașa de pe tort: mâine voi fi dat afară din sediul Primăriei Bacău și exilat cu biroul la marginea orașului, în incinta incubatorului Centrul de Afaceri și Expoziții. Asta în ciuda faptului că în continuare sunt viceprimar, țin audiențe și rezolv probleme pe care cetățenii mi le semnalează”, scrie Ghingheș pe Facebook.

„Decizia este a primarului, neîntemeiată pe vreo dispoziție legală și mi-a fost comunicată întâi verbal, apoi printr-o notă internă din care aflu că odată cu mine se mută și doamnele de la compartimentul Audit public intern, aflat, conform Regulamentului de Organizare și Funcționare, în subordinea directă a primarului pentru buna administrare a veniturilor şi cheltuielilor publice, perfecţionând activităţile instituției”, mai precizează viceprimarul.

În continuare, tot pe Facebook, Cristian Ghingheș enumeră „nasoalele” pe care i le-a făcut primarul, coleg de partid cu el.

„Să recapitulăm nasoalele pe care mi le-a făcut până acum primarul coleg de alianță și acum de partid și pe care l-am ajutat să fie ales în septembrie 2020 în această funcție:

– mi-a cerut demisia ca să las locul de viceprimar liber unui analfabet ca urmare a combinației politice pe care a făcut-o cu fostul primar trimis în judecată pentru fapte de corupție, numitul Cosmin Necula (Pro România), pus între timp director la societatea primăriei;

– ca pedeapsă că nu am demisionat, mi-a retras atribuțiile cică pentru motive administrative pe care nici până acum nu a putut să le demonstreze, în ciuda notelor interne, interpelărilor și solicitărilor în baza Legii 544/2001 pe care le-am transmis încă de la începutul lunii septembrie și în care am cerut dovada a ceea ce mi-a reproșat în mod fals în spațiul public;

– mi-a blocat accesul la informații în mod abuziv și le-a tot cerut funcționarilor să nu mai discute cu mine despre problemele publice pe care le tot ridic;

– m-a scos din toate comisiile și grupurile de lucru, în ciuda activității uriașe pe care o depuneam în CLSU, Comisia Tehnică de Urbanism, Comisia pentru locuințe ANL etc.

Acum, dacă mă exilează la marginea orașului, are impresia că mă umilește și că mă izolează de funcționarii primăriei. Nici vorbă, țin steagul sus în continuare, voi taxa toate derapajele, voi continua să pun pe circuit problemele cetățenilor și să urmăresc rezolvarea lor până la capăt.”

În vară, primarul i-a retras atribuţiile viceprimarului

Viceprimarul municipiului Bacău, Cristian Ghingheş, anunţa la finalul lui august că primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu i-a retras, „fără nicio explicaţie”, toate atribuţiile.

Ghingheş scria atunci pe Facebook că de mai multe luni este presat de edilul municipiului Bacău să demisioneze din funcţie.

La rândul său, primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu spunea că i-a retras atribuţiile viceprimarului Ghigheş „ca urmare a nerespectării angajamentelor pe care şi le-a luat când a ocupat această funcţie”.

Setarile tale privind cookie-urile nu permit afisarea continutul din aceasta sectiune. Poti actualiza setarile modulelor coookie direct din browser sau de aici – e nevoie sa accepti cookie-urile social media

Editor : Liviu Cojan

[ad_2]

Citește mai mult..