Primele țări din Europa care anunță amenzi pentru cei care refuză vaccinul obligatoriu. În Austria, amenda poate ajunge la 7.200 euro
[ad_1]
După Austria, și Grecia anunță măsura vaccinării obligatorii, însă doar pentru persoanele de peste 60 de ani. În caz de refuz, grecii vor primi amendă 100 de euro pentru fiecare lună în care nu-și fac vaccinul. În Austria, amenzile pentru persoanele care refuză vaccinul obligatoriu pot ajunge până la 7.200 de euro, potrivit unui proiect de lege.
Austriecii care refuză să-și facă vaccinul care va deveni obligatoriu din februarie ar putea primi amenzi de până la 7.200 de euro, potrivit unui proiect de lege consultat de publicația Die Presse, preluată de Euracitv.
Din februarie, vaccinarea va deveni obligatorie pentru toți cetățenii care au rezidență permanentă în Austria, cu excepția celor care au contraindicații medicale.
Draftul proiectului de lege nu specifică în mod clar dacă și doza booster (doza 3) va fi obligatorie sau dacă cetățenii care s-au vindecat după boală vor avea același tratament ca cei vaccinați.
Cei care refuză vaccinarea, vor fi somați de autoritățile locale. Dacă ignoră somația de două ori, vor prikmi o amendă de 3.600 de euro, potrivit proiectului. Dacă prin refuzul de a se vaccina pun în „pericol serios” alte persoane sau dacă vor continua să ignore somațiile, amenda poate ajunge la 7.200 de euro.
Proiectul de lege va fi prezentat pe 6 decembrie, iar până atunci ministrul Sănătății, Wolfgang Mückstein, și cel al Constituției, Karoline Edtstadler, se vor întâlni cu experți și membrii opoziției pentru discuții.
În Austria, rata vaccinării a ajuns la 65,2%.
Grecia: Vaccin obligatoriu pentru vârstnici sau amendă de 100 de euro pe lună
Grecia a anunțat marți că va impune obligativitatea vaccinării împotriva Covid-19 pentru toate persoanele cu vârsta de peste 60 de ani, o măsură drastică luată într-o perioadă în care țara se confruntă cu o creștere a numărului de cazuri. Cei care vor refuza să se vaccineze vor fi amendați cu câte 100 de euro în fiecare lună, începând din 16 ianuarie, relatează Reuters.
Grecia are o rată de vaccinare de 63%, iar în ultimele săptămâni programările au crescut, după ce și numărul cazurilor a crescut, iar autoritățile au impus noi restricții.
„Ne concentrăm eforturile pentru a ne proteza cetățenii și, din acest motiv, vaccinarea celor de peste 60 de ani va fi obligatorie de acum înainte”, a declarat prim-ministrul grec Kyriakos Mitsotakis la o ședință de cabinet.
Premierul spune că s-a gândit foarte mult dacă ar trebui luată o astfel de măsură și a ajuns la concluzia că este necesară pentru a proteja cei peste jumătate de milion de oameni în vârstă care nu s-au vaccinat încă împotriva coronavirusului.
„Acesta este prețul plătit pentru sănătate”, a afirmat premierul grec. „Grecii cu vârsta de peste 60 de ani care nu s-au vaccinat trebuie să se programeze pentru prima doză până pe 16 ianuarie, altfel vor fi amendați în fiecare lună cu câte 100 de euro”, a continuat acesta.
Grecia a înregistrat o creștere a numărului de infecții luna aceasta, cazurile zilnice atingând maxime record. De la începutul pandemiei, statul elen a înregistrat 931.183 de infecții și 18.067 de decese.
Editor : B.P. | I.C
[ad_2]
Citește mai mult..