Operatorii români din turism se plâng că ţara noastră nu este promovată suficient în străinătate

[ad_1]

Destinaţiile de vacanţă româneşti şi România, ca destinaţie internaţională, nu sunt promovate suficient în alte ţări ţări ale lumii, atrage atenţia Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii (FPIOR), mai ales în condiţiile în care birourile de turism ale României în străinătate au fost desfinţate, informează Agerpres.

„În industria ospitalităţii din România ştim bine că, din păcate, destinaţiile de vacanţă româneşti şi România, ca destinaţie internaţională, nu sunt promovate suficient în ţări ale lumii ce pot fi considerate emitenţi importanţi de turişti, mai ales după desfiinţarea Birourilor de Turism ale României din străinătate. De aceea, în Federaţia noastră şi în Organizaţiile de Management al Destinaţiilor în care ne implicăm, am decis să ne îndreptăm către misiunile economice ale României din ţările care ne interesează pentru a atrage turişti. Din păcate, ştim că, de mult prea mulţi ani, nu există materiale de promovare în limbi de circulaţie internaţională, care să ajungă la ambasadele României”, a afirmat secretarul general al federaţiei, Corina Martin.

FPIOR solicită înfiinţarea Agenţiei Române pentru Investiţii şi Comerţ – care se află în directa subordonare a Secretariatului General al Guvernului – ca, printr-un protocol care să fie semnat cu Ministerul Antreprenoriatului şi Turismului şi cu federaţiile naţionale din turism, să se stabilească ferm că, la fiecare eveniment internaţional la care România participă, din orice sector economic, să existe obligatoriu şi un stand de informare şi promovare turistică a României.

„Oriunde suntem prezenţi în lume, ca ţară, trebuie să ne prezentăm – mai întâi cine suntem, unde suntem şi ce avem de oferit. Pentru ca acest obiectiv să devinだpoliticだnaţională, va fi nevoie să pregătim şi să expediem materiale de informare şi promovare turistică la toate misiunile diplomatice ale României”, a mai spus Martin.

[ad_2]

Citește mai mult..