Cu banii din PNRR putem aborda și problemele sociale

[ad_1]

Președintele Klaus Iohannis participă participă, vineri şi sâmbătă, în Portugalia, la Porto, la Summitul privind problematica socială, la reuniunea informală a Consiliului European, precum şi la Summitul UE – India, în format de videoconferinţă, cu premierul Narendra Modi. Înaintea reuniunilor, președintele a declarat că liderii europeni vor căuta soluții pentru locurile de muncă, șanse egale pe piața muncii, precum și pentru pensii și salarii, toate acestea fiind parte dintr-un pachet mai mare pe care îl pregătesc aceștia. De asemenea, vor fi abordate și subiecte precum pandemia de COVID-19, fondul de redresare al UE sau relația blocului comunitar cu India.

„Peste câteva minute începe un summit important, un summit european aici, în orașul Porto din Portugalia. Este un Summit Social, dedicat problemelor sociale. Este extrem de important să ne întâlnim acum, fiindcă pandemia nu afectează doar sănătatea oamenilor și economiile. Afectează și structura socială. Vrem să abordăm toate aceste chestiuni uniți și vrem să găsim soluții europene. Sunt foarte multe domenii unde putem să intervenim împreună. Aș menționa poate doar câteva: evident, locuri de muncă, educație, șanse egale, egalitatea de gen și așa mai departe, pensii, salarizare – toate acestea vin într-un pachet foarte mare de care ne vom ocupa.

Pe de altă parte, acum, prin ieșirea din pandemie și banii pe care îi vom folosi pentru reconstrucție, putem să abordăm și zone din acest pilon social – evident, educația, care, la noi, are un loc extrem de important în PNRR. Avem însă și educația digitală, educația pe tot parcursul vieții, formarea de abilități în zona digitală și la adulți și persoane care încă sunt în câmpul muncii, sunt foarte multe zone.

Vom avea în această seară, după ce terminăm Summitul Social, o discuție foarte aplicată despre pandemie, despre cum o gestionăm și cum gestionăm ieșirea din pandemie.

Iar pentru mâine ne pregătim de un summit între Uniunea Europeană și India, un summit care este important și pentru noi, fiindcă Uniunea Europeană și India se pare că au din ce în ce mai multe în comun, ne apropiem în chestiuni de economie, în chestiuni de conectivitate, în zona digitală. Din păcate, pandemia acum, în aceste zile și săptămâni, face victime multe în India. Și noi, România, am ajutat India, am fost chiar prima echipă din Uniunea Europeană care a ajuns în India cu ajutoare și cred că vom lucra împreună la un parteneriat foarte solid.”, a declarat Klaus Iohannis.

Citește și „Summit social” al liderilor UE, la Porto. Peste 20 de milioane de europeni trăiesc în sărăcie, 700.000 nu au adăpost

Editor : R.K.

[ad_2]

Citește mai mult..