Credite transformate în armă politică. Ce condiții impune China țărilor pe care le împrumută



China este unul dintre cei mai mari creditori ai lumii. Însă băncile de stat care dau credite statelor sărace impun condiții care le pot afecta politica externă. Iar problemele financiare aduse de pandemie au făcut ca aceste înțelegeri să devină o problemă globală.

China impune condiții unice țărilor în curs de dezvoltare pe care le împrumută. Contractele încheiate de băncile chineze le oferă acestora avantaje în fața altor creditori, ceea ce ar putea oferi Beijingului o influență excesivă asupra politicilor economice şi externe ale acestora.

Potrivit unui studiu al Institutului pentru economie mondială din Kiel, contractele au o abordare creativă pentru a gestiona riscul de credit și a depăși obstacolele în ceea ce privește executarea, scrie Deutsche Welle. În cadrul studiului au fost analizate 100 de contracte între bănci chineze şi 24 de ţări aflate în curs de dezvoltare, ţări care au intrat în default în ultimii ani, şi mai multe ţări din Africa Subsahariană.

Contractele conferă băncilor chineze prioritate la rambursare în fața altor creditori, arată institutul.

De asemenea, acestea conțin clauze de confidențialitate de o amploare neobișnuit de mare, arată cercetătorii. Debitorii nu trebuie să dezvăluie termenii împrumutului și, în unele cazuri, chiar și existența acestuia. Însă, un astfel de secret împiedică alți creditori să evalueze bonitatea unei țări.

Peste 90 la sută dintre împrumuturile analizate includ o clauză care permite creditorului să rezilieze contractul și să solicite rambursarea în cazul unor modificări semnificative a legislației sau a politicii țării care a luat împrumutul. Întreruperea relațiilor diplomatice cu China este, de asemenea, clasificată ca neîndeplinire a obligațiilor și încălcarea contractului. Aceste modificări duc la obligația rambursării imediate a întregii sume împrumutate.

Cercetătorii arată că, de obicei, finanțatorii internaționali includ clauze pentru cazurile în care guvernele care se împrumută își modifică politicile, dar aceștia cer accelerarea rambursării principalului și a dobânzii și nu returnarea integrală a împrumutului. Majoritatea contractelor impiedică debitorii să acceseze mecanisme standard de restructurare a datoriilor, precum Clubul de la Paris. Acesta este un club informal de țări donatoare care se întrunesc în cazul în care un stat are probleme în a-și plăti datoriile pentru a căuta o modalitate de a anula sau restructura aceste datorii. Însă, China obligă în mod explicit statele să excludă finanțatorii chinezi din inițiativele de restructurare colectivă.

Raportul arată că aceste condiții neobișnuit de stricte pot amplifica influența economică și politică a Chinei asupra unui stat suveran.

O mare parte a creditelor au fost date în contextul ambiţioasei iniţiative a noului drum al mătăsii, care implică peste 60 de ţări. Practicile opace de creditare utilizate de China capătă o semnificaţie mai mare acum, în contextul în care criza sanitară mondială adusă de coronavirus a sporit riscul de probleme financiare în ţări adânc îndatorate către creditori chinezi.

Editor : A.P.



Citește mai mult..

Leave A Reply

Your email address will not be published.