Primarul unei comune din județul Brașov a fost reţinut pentru ultraj. Ar fi amenințat cu moartea doi polițiști
[ad_1]
Primarul PNL al comunei Comăna, Viorel Grusea, a fost reţinut pentru ultraj de Parchetul de pe lângă Tribunalul Braşov, după ce ar fi ameninţat cu moartea doi poliţişti.
Conform purtătorului de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Aldea, reţinerea lui Viorel Grusea a fost dispusă de procuror, după ce s-a constat în flagrant săvârşirea a două infracţiuni de ultraj la adresa a doi ofiţeri de poliţie.
„S-a stabilit că la aceeaşi dată, primarul, a cărui soţie este administrator la o societate comercială din localitate, i-a ameninţat cu moartea pe cei doi ofiţeri de poliţie în contextul în care aceştia puneau în aplicare o sancţiune complementară suspendării activităţii acelui local”, a declarat Adrian Aldea, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, sancţiunea principală pentru localul soţiei primarului a fost dată pentru o contravenţie fiscală şi anume neeliberarea bonurilor fiscale către consumatori.
Viorel Grusea a fost ales primar al comunei Comăna din partea PNL.
Editor : G.C.
[ad_2]
Citește mai mult..