După 54 de ore, un bărbat a fost salvat dintr-una din cele mai lungi peșteri din Marea Britanie

[ad_1]

Un bărbat a fost salvat după 54 de ore dintr-o peșteră din Marea Britanie în care rămăsese blocat.

El a fost ridicat la suprafaţă în aplauzele şi uralele salvatorilor şi transportat la ambulanţă.

”Victima era într-o stare remarcabil de bună, având în vedere cât timp a stat în peşteră, cât s-a aflat pe o targă… se simte chiar foarte bine. El este evaluat în acest moment şi vom afla mai multe în scurt timp”, a declarat Gary Evans, reprezentant al serviciilor pentru intervenţii de urgenţă.

Bărbatul, care este speolog, a rămas blocat în peşteră, încă de sâmbătă la prânz, după ce a căzut. El a suferit o fractură de maxilar, o fractură de picior şi leziuni la coloana vertebrală.

Peste 240 de persoane şi cel puţin opt echipe specializate din toată Marea Britanie au fost implicate în această misiune, scrie Agerpres.

Salvatorii, care au lucrat în ture pentru a-l aduce pe bărbat în siguranţă la suprafaţă, nu au reuşit să îl transporte cu elicopterul la spital din cauza condiţiilor meteorologice nefavorabile.

Peşterile situate în apropiere de Penwyllt au o adâncime de 300 de metri, fiind cele mai adânci din Marea Britanie. Complexul Ogof Ffynnon Ddu, descoperit în 1947, este totodată a treia cea mai lungă peşteră din Marea Britanie, întinzându-se pe o suprafaţă de aproape 50 de kilometri. Numai speologii experimentaţi au permisiunea de a explora interiorul.

Editor : G.M.

[ad_2]

Citește mai mult..