Cum a căzut un fugar căutat pentru crimă în capcana carantinei obligatorii din China

[ad_1]

Politica strictă a Chinei menită să țină sub control răspândirea Covid a permis autorităților să depisteze mii de cazuri de coronavirus venite din afara țării. Și tot aceste măsuri au dus, din când în când, la prinderea unor fugari.

Un suspect de crimă care a fugit în China la câteva ore după ce ar fi împușcat luni un bărbat în Taiwan este acum blocat în carantină hotelieră, la sosirea în orașul de coastă Xiamen, plasându-se practic la dispoziția autorităților.

Polițiștii din Taiwan au cerut ajutor de la omologii lor chinezi pentru a-l prinde și extrăda pe suspectul de crimă, a declarat joi Biroul de Investigații Criminale (CIB) din Taiwan pentru CNN.

De la începutul pandemiei, China a impus unele dintre cele mai dure restricții de frontieră din lume. Vizitatorilor străini, de la turiști până la studenți, li se interzice în mare parte să intre în China continentală. Numărul limitat de persoane pentru care accesul este permis este supus unor reguli dure, între care 14 zile de carantină controlată de stat, în imobile speciale desemnate.

Suspectul, pe nume Huang, care are în jur de 30 de ani, ar fi împușcat mortal un bărbat de 45 de ani, luni dimineață, în Taipei, potrivit Agenției Centrale de Știri (CNA) din Taiwan. Victima a suferit două răni împușcate în gât.

Se presupune că Huang a fugit de la locul crimei cu o mașină argintie, pe care ulterior a abandonat-o în parcarea unui mall. Apoi ar fi încercat să-și facă pierdută urma schimbându-și de două ori hainele și schimbând mai multe mijloace de transport până la aeroport, unde s-a îmbarcat într-un avion care a plecat spre China continentală.

Se presupune că Huang se află în carantină la un hotel din Xiamen, potrivit CNA.

Poliția taiwaneză investighează cazul, iar Ministerul Securității Publice din China a primit cererea de extrădare.

Fuga suspectului în China, anunțată pentru prima dată de presa taiwaneză și ulterior preluată de presa de stat chineză, a făcut senzație pe rețelele sociale chineze. Pe Weibo, platforma chineză similară Twitter-ului, două hashtag-uri despre această poveste au adunat 300 de milioane de vizualizări.

„Poate scăpa de arestarea poliției taiwaneze, dar nu poate scăpa de măsurile de prevenire și control anti Covid din China”, este unul din comentariile de pe Weibo.

„După ce a ajuns pe continent, cu siguranță că a fost dus în carantină imediat ce a coborât din avion!” – este un alt comentariu.

Într-o conferință de presă de miercuri, Zhu Fenglian, purtătoarea de cuvânt a Biroului Taiwanez pentru Afaceri Interne din China, a spus că „se verifică situația”, fără a oferi alte detalii.

Taiwan și China și-au extrădat în trecut suspecți și infractorii condamnați

Pe Weibo, unii utilizatori văd cazul ca pe o oportunitate de a impulsiona pretenția Beijingului de suveranitate asupra autoguvernării Taiwanului.

Taiwan și China și-au extrădat în trecut suspecți și infractorii condamnați. Dar, cum relațiile dintre Taipei și Beijing s-au degradat foarte mult în ultima perioadă, rămâne neclar cum va reacționa de această dată Beijingul la cererea Taiwanului.

Beijingul consideră că națiunea democratică cu 24 de milioane de oameni face parte din teritoriului său, în ciuda faptului că Partidul Comunist Chinez nu a guvernat niciodată Taiwanul.

Tensiunile au început să scadă la sfârșitul anilor 1980, iar în 1990, cele două părți au semnat Acordul Kinmen, care le-a permis să-și predea reciproc imigranții ilegali, suspecții și infractorii condamnați.

Au urmat și alte acorduri care au vizat mai multe domenii

Relațiile dintre Beijing și Taipei au început să se răcească după ce Tsai Ing-wen, din Partidul Progresist Democrat, un partid pro-independență, a devenit președinta Taiwanului în 2016. De-atunci, numărul extrădărilor a scăzut.

În 2015, Beijingul a trimis în Taipei 63 de fugari căutați. Acest număr a scăzut la 17 în anul următor și de atunci a tot scăzut. Anul trecut, doar patru suspecți au fost returnați în Taiwan din China.

Editor : D.C.

[ad_2]

Citește mai mult..