Peng Shuai spune că „a fost greșit înțeleasă” și că nu a acuzat „pe nimeni” de agresiune sexuală: „Era o chestiune privată”
[ad_1]
Tenismena chineză Peng Shuai a spus, duminică, că nu a acuzat pe nimeni de agresiune sexuală și că postarea sa de pe rețelele sociale a fost „greșit înțeleasă”, relatează Reuters. Afirmația sportivei vine după săptămâni întregi în care cenzura chineză s-a străduit să șteargă și să blocheze orice discuție despre caz.
Starea lui Peng a devenit o sursă de îngrijorare printre membrii comunității din tenis și pentru organizațiile de apărare a drepturilor omului după ce sportiva a părut că îl acuză pe un fost vicepremier chinez, Zhang Gaoli, de agresiune sexuală. După acea postare de pe rețelele sociale, Peng a dispărut din public pentru aproape trei săptămâni.
„În primul rând, vreau să accentuez un lucru extrem de important: nu am spus sau scris niciodată că cineva m-a agresat sexual, trebuie să accentuez ferm acest lucru”, spune Peng într-un clip video publicat de o companie media din Singapore.
Peng spune că postarea sa de pe Weibo, o rețea socială din China, postare ștearsă rapid ulterior, este o „chestiune privată”. Ea a precizat și că în ultima perioadă a locuit singură la Beijing și că nu a fost supravegheată de nimeni. Zhang nu a fost menționat.
Reuters precizează că jurnaliștii săi nu au putut lua legătura cu Peng.
La începutul acestei luni, Asociația Feminină de Tenis, WTA, care a încercat să stabilească o comunicare directă cu Peng, a anunțat că va suspenda turneele care au loc în China imediat, din cauza îngrijorărilor cu privire la tratamentul la care este supusă sportiva dar și la siguranța celorlalte jucătoare.
În clip, Peng spune că a scris personal o scrisoare șefului WTA, Steve Simon, în care a negat acuzația de agresiune sexuală și că traducerea în limba engleză a acelui e-mail apărută în media chineze este corectă.
La acel moment, Simon spunea că „îi este greu să creadă” că Peng a scris într-adevăr acel email.
Editor : Adrian Dumitru
[ad_2]
Citește mai mult..