Prezența Rusiei în Africa de Nord este în creștere, avertizează ministrul spaniol de externe


Prezența Rusiei în țările nord-africane este în creștere într-o regiune afectată de instabilitate politică, a declarat marți ministrul spaniol de externe Jose Manuel Albares, care a cerut o schimbare a politicii externe cu privire la Africa.

„Există o prezență în creștere a Rusiei în Africa, în țările nord-africane”, a declarat el la postul de televiziune Antena3 din Madrid cu câteva ore înainte de deschiderea summit-ului NATO din capitala Spaniei, potrivit Reuters.

Spania își schimbă politica externă către Africa, în timp ce face lobby la UE și NATO pentru a obține sprijin în legătură cu problema migrației pe continent, agravată de invazia Rusiei în Ucraina, au declarat pentru Reuters doi înalți oficiali guvernamentali și două surse diplomatice. 

Albareș a spus marți că epicentrul terorismului mondial este în Sahel, o zonă cu instituții foarte slabe, din ce în ce mai multe junte militare, o criză alimentară și mișcări migratoare.

Spania intenționează să profite de summitul NATO pentru a insista ca alianța să se concentreze asupra Africii și este probabil să solicite un schimb sporit de informații, inclusiv pe probleme legate de migrație, au spus diplomații.

Pe lângă regiunea Sahel, la marginea de sud a deșertului Sahara, Albares a spus că nu știa că trupele ruse au sediul în Algeria, care a suspendat luna aceasta un tratat de prietenie cu Spania din cauza unei dispute diplomatice.



Citește mai mult..