Alegeri cruciale în SUA. Majoritatea din Senat ar putea fi decisă de 3 state. Trump prezice o „noapte extraordinară” pentru republicani

[ad_1]

Americanii votează, marți, în alegerile intermediare pentru Congresul Statelor Unite. În cadrul scrutinului se vor decide majoritățile din Camera Reprezentanților și Senat pentru următorii doi ani care au mai rămas din mandatul președintelui Joe Biden. În joc sunt toate cele 435 de mandate de la Cameră și 35 din cele 100 de la Senat. Sondajele din ultima perioadă arată că republicanii au șanse mari să recupereze controlul Camerei Reprezentanților. La Senat, însă, bătălia pare să fie ceva mai dură, deși ultimele săptămâni au arătat noi creșteri ale republicanilor și în potențialul de a recupera camera superioară. „Acum este momentul să apăraţi democraţia. Democrația este pe buletinul de vot”, a declarat preşedintele Statelor Unite. Printre marile mize ale alegerilor se numără inflația, dreptul la avort, imigraţia, criminalitatea.

Mai mult de jumătate dintre candidații republicani sunt conspiraționiști care neagă rezultatul alegerilor din 2020

ACTUALIZARE 00:40 Majoritatea candidaților republicani în alegerile intermediare de marți din Statele Unite sunt conspiraționiști care cred că alegerile din 2020 au fost „fraudate”. Acești candidați, mulți dintre ei selectați personal de Donald Trump și susținuți public de acesta, au pus sub semnul întrebării în mod repetat validitatea și integritatea alegerilor prezidențiale pe care fostul președinte de extremă dreapta le-a pierdut în fața actualului președinte, Joe Biden, scrie The Washington Post.

Candidați care au pus sub semnul întrebării integritatea alegerilor sau care au refuzat să accepte realitatea – că Joe Biden a câștigat alegerile prezidențiale din 2020 – 51% dintre cei 569 de candidați republicani analizați de publicația americană, candidează în toate regiunile țării și în aproape fiecare stat al Uniunii americane.

În două state, votanții republicani au nominalizat „negaționiști ai alegerilor” pentru toate cursele la nivel federal și local.

Deși unii dintre ei candidează în circumscripții în care democrații au o influență masivă și este de așteptat că vor pierde, majoritatea conspiraționiștilor au fost nominalizați în zone în care ar putea să câștige sau vor câștiga aproape sigur.

Dintre cei 300 de candidați conspiraționiști, 171 sunt în circumscripții sau în zone în care republicanii câștigă în mod tradițional, iar având în vedere partizanatul atroce din SUA, aceștia vor câștiga aproape sigur. Alți 48 candidează în curse competitive cu democrații.

Consecințele vor fi dramatice – dacă republicanii reușesc să câștige Camera Reprezentanților, iar acest lucru este, în acest moment, foarte probabil, această masă de neofasciști va deveni esențială în alegerea viitorului președinte al Camerei, acesta fiind și cel care prezidează asupra certificării viitoarelor alegeri prezidențiale.

Mulți dintre acești candidați repetă susținerile false ale fostului președinte, afirmații care au fost investigate și dovedite false în mod repetat de o multitudine de oficiale și de judecători, unii dintre ei chiar numiți în funcții de Trump sau de alți președinți republicani.

Citește mai departe AICI

Șapte incendii au izbucnit în statul Mississippi în noaptea dinaintea alegerilor

ACTUALIZARE 23:47 Autoritățile din statul american Mississippi au deschis o anchetă pentru „incendiere deliberată” după ce șapte incendii au izbucnit în cursul nopții în două biserici, o stație de benzină și alte patru clădiri din apropierea Universității de Stat Jackson, conform unor oficiali locali.

Unul dintre cele mai grave incendii s-a produs la Biserica Epifaniei, emblematică pentru comunitatea de culoare din acest stat american. Nu s-au înregistrat răniţi, a relatat postul WAPT, afiliat al ABC. Departamentul de pompieri din Jackson a început să primească apeluri în jurul orei 02:45, a declarat adjunctul şefului acestei unităţi, Patrick Armon.

Toate incendiile au fost stinse până marţi dimineaţă, cu câteva ore înainte ca secţiile de votare să se deschidă în Mississippi şi alte state. Nu se ştie până acum dacă incendiile au legătură cu alegerile intermediare, care au loc într-un an în care oficialii locali au avertizat în privinţa potenţialului de violenţe şi intimidare a candidaţilor şi votanţilor.

Organizația pentru apărarea drepturilor civile NAACP a postat o imagine cu Biserica Epifaniei, alături de mesajul: „Monitorizăm activ situaţia. Fără intimidări. Fără distrageri. Mergeţi să votaţi”. Shuwaski Young, un candidat democrat în districtul din Congres care include oraşul Jackson, a caracterizat incendiile drept „acţiuni laşe”.

„În această dimineaţă mai multe biserici au fost arse în Jackson, Mississippi, în ziua alegerilor”, a precizat el într-un comunicat. „Aceste acţiuni laşe invocă acte istorice de terorism când oamenii luptă pentru dreptul lor de a vota şi de a trăi paşnic ca americani şi rezidenţi în Mississippi. Nu vom fi descurajaţi sau intimidaţi”, a adăugat el.

Majoritatea este posibil să fie din nou la limită în Senat. Alegerile din șase state sunt competitive

ACTUALIZARE 20:23 Majoritatea din Senatul american este posibil să fie din nou la limită și după alegerile intermediare. Deși sunt 35 de mandate din 100 puse în joc la aceste alegeri, doar șase dintre aceste curse sunt cu adevărat competitive – în statele New Hampshire, Pennsylvania, Georgia, Wisconsin, Arizona și Nevada. Trei dintre aceste state ar putea să decidă majoritatea.

Pentru a păstra majoritatea, democrații trebuie doar să-și păstreze locurile de senatori din Georgia, New Hampshire, Nevada și Arizona. Pentru republicani, majoritatea depinde de recâștigarea locului de senator pentru Pennsylvania și câștigarea a cel puțin unei alte curse dintre celelalte cinci. 

Democrații au, în prezent, o majoritate tehnică la Senat cu 50 de locuri din 100, votul care le dă majoritatea fiind cel al vicepreședintei Kamala Harris, care poate vota doar atunci când există o egalitate perfectă. Dacă își păstrează toate mandatele puse în joc și câștigă cel puțin încă unul dintre cele competitive, atunci democrații vor avea o majoritate mai solidă, iar administrația Biden va avea mai mult spațiu de manevră în următorii doi ani de mandat. Pierderea Camerei Reprezentanților va fi extrem de problematică, totuși, chiar și în acest scenariu favorabil la Senat.

Pennsylvania este statul pe care democrații îl ochesc cel mai mult la aceste alegeri. Senatorul în funcție, republicanul Pat Toomey, nu mai candidează pentru un nou mandat, iar democrații speră că aceasta este șansa lor să obțină acest loc. Cursa se duce între republicanul Mehmet Oz, un medic-celebritate TV și guvernatorul-adjunct al statului, democratul John Fetterman.

De cealaltă parte, republicanii speră la victorii în Nevada și Georgia, în ambele state sondajele arătând o creștere masivă în sondaje față de democrați. În Georgia, statul câștigat cu dificultate în 2020, după victoria lui Joe Biden, Raphael Warnock va trebui să-și păstreze locul pentru a asigura majoritatea democraților. Contracandidatul său, Herschel Walker, a suferit în sondaje după un scandal legat de dreptul la avort, după ce a apărut informația că acesta a plătit două avorturi pentru partenerele sale, deși în prezent se declară un adversar înfocat al drepturilor reproductive ale femeilor.

Totuși, rezultatul din Georgia este posibil să nu fie cunoscut în următoarele zile în condițiile în care legea electorală prevede că un candidat trebuie să obțină cel puțin 50%+1 din voturi. În caz contrar, se va ține un al doilea tur în care se vor confrunta primii clasați. Este foarte probabil ca rezultatul din Georgia să ducă la organizarea turul doi, așa cum s-a întâmplat și în 2020. 

Donald Trump a votat în Florida și prezice o „noapte extraordinară” pentru republicani

ACTUALIZARE 19:00 Fostul președinte al Statelor Unite, Donald Trump, a votat în Florida, statul său de reședință. 

„Cred că vom o avea o noapte extraordinară și sunt foarte entuziasmat”, a spus fostul președinte al SUA.

Trump a confirmat că l-a votat pe actualul guvernator al Floridei, Ron DeSantis, pentru un nou mandat în fruntea guvernului statului.

Anunțul lui Trump vine în contextul în care relațiile acestuia cu guvernatorul republican din Florida, unul dintre posibilii săi rivali pentru nominalizarea din 2024, considerat de unii ca fiind succesorul său, s-au răcit puternic în ultima perioadă.

DeSantis ar avea ambiții prezidențiale, lucru care îl pune pe un curs de coliziune directă cu Trump, care intenționează să-și anunțe candidatura pentru 2024 în următoarea săptămână.

În condițiile în care este de așteptat ca republicanii să câștige măcar una dintre camerele Congresului, Trump vrea, cel mai probabil, să profite de o victorie și să-și asume meritul pentru aceasta înainte de a-și anunța candidatura.

Viitorul politic al fostului președinte depinde de rezultatul alegerilor de marți, mai ales în condițiile în care aproape jumătate dintre candidați au fost aleși și susținuți în campanie de el.

Candidații lui Trump continuă să promoveze teoriile și conspirațiile ridicole conform cărora alegerile din 2020 au fost „fraudate”.

S-au deschis urnele de vot

ACTUALIZARE 13.30 Americanii au început să voteze marţi pentru alegerile organizate la doi ani de la scrutinul prezidenţial, numite şi alegeri de la jumătatea mandatului – ‘midterms’, care ar putea să le ofere republicanilor o majoritate în Camera Reprezentanţilor, să limiteze puterile preşedintelui Joe Biden pentru următorii doi ani şi să îi deschidă calea lui Donald Trump pentru a reveni la Casa Albă, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Secţiile de votare s-au deschis la ora locală 06:00 pe Coasta de Est (13:00 ora României).

Peste 40 de milioane de alegători au votat deja în avans în toată ţara pentru acest scrutin în care se vor decide majorităţile în Camera Reprezentanţilor şi Senat, cele două camere ale Congresului american.

Sunt supuse votului toate cele 435 de locuri din Camera Reprezentanţilor, unde mandatele sunt reînnoite la fiecare doi ani. Senatul are 100 de membri aleşi, iar mandatele lor durează şase ani. Mai mult de o treime, adică 35 de locuri, vor fi reînnoite la alegerile de marţi. Cei aleşi marţi îşi vor începe mandatul pe 3 ianuarie 2023.

Chiar dacă fotoliul de preşedinte nu este pus în joc, miza alegerilor este una uriaşă şi cu impact asupra deciziilor care vor fi luate de acum încolo la Casa Albă, iar rezultatele vor stabili peisajul politic al SUA înaintea alegerilor prezidenţiale din 2024.

În peste 160 de ani de când sunt organizate alegerile de la jumătatea mandatului, partidul preşedintelui nu a scăpat niciodată de acest vot cu valoare de sancţiune.

Pentru ce ies americanii la vot

ACTUALIZARE 13.11 De la dreptul la avort la imigraţie, inflaţie, criminalitate şi apărarea democraţiei: preocupările alegătorilor americani sunt diverse, dar unele vor cântări mai mult în momentul votului, marţi, când milioane de americani se pregătesc să-şi aleagă viitorii reprezentanţi, senatori sau chiar guvernatori, relatează AFP.

Inflaţia, prioritatea numărul 1

Aceasta este principala preocupare a gospodăriilor americane, potrivit tuturor sondajelor. Republicanii îl acuză pe Joe Biden şi partidul său că sunt responsabili pentru creşterea preţurilor în ţară.

„Zilele astea, de la cumpărături la plinul de benzină, totul costă mai mult”, denunţă Jen Kiggans, candidat conservator la un loc în Camera reprezentanţilor, la volanul unei maşini, într-un spot de campanie.

Democraţii au evitat mult timp să discute acest subiect, de teamă că le va afecta poziţia – cu riscul de a părea deconectaţi de realitate, notează AFP.

Presat de aripa stângă a partidului său să transmită un mesaj clar asupra economiei, Joe Biden a repetat în ultimele săptămâni că „democraţii sunt pe cale să construiască o Americă mai bună pentru toată lumea”. Şi să asigure că republicanii vor fi cei care „vor prăbuşi economia”.

Apărarea avortului, un pariu democrat

Candidaţii democraţi au preferat în schimb să-şi dezvolte campania pe avort, după ce la sfârşitul lunii iunie Curtea Supremă a Statelor Unite a „dinamitat” dreptul femeilor americane de a face întreruperi de sarcina.

Decizia celei mai înalte instanţe din ţară le-a oferit democraţilor o revenire, în această vară, în sondajele de opinie, alimentând speculaţiile cu privire la o posibilă victorie a democraţilor în scrutinul de marţi, în mod tradiţional alegerile de la jumătatea mandatului fiind defavorabile partidului preşedintelui în funcţie.

Democraţii au fost încurajaţi de un referendum organizat la începutul lunii august în statul foarte conservator Kansas, unde alegătorii s-au mobilizat masiv pentru a respinge un amendament constituţional ostil avortului.

Dar ultimele sondaje de opinie au arătat că avortul nu mai este prioritatea americanilor.

Criminalitatea, un nou argument pentru republicani

Criminalitatea, în creştere în ţară, conform datelor poliţiei federale, a oferit un avantaj „Grand Old Party” (republican), care i-a acuzat pe democraţi că nu au reuşit să-i ţină pe americani în siguranţă.

În Pennsylvania, unul dintre cele mai contestate state ale alegerilor de la mijlocul mandatului, candidatul republican Mehmet Oz îl numeşte în mod constant pe oponentul său democrat, John Fetterman, drept „laxist în materie de criminalitate”.

Democraţii au încercat să reducă la tăcere aceste acuzaţii adoptând în ultimele săptămâni o serie de proiecte de lege care ar trebui să îmbunătăţească recrutarea şi pregătirea ofiţerilor de poliţie în Statele Unite, ceea ce i-a înfuriat însă pe cei şi cele din aripa stângă a partidului care militează pentru reducerea finanţării poliţiei, după moartea afro-americanului George Floyd, ucis de un poliţist alb.

Imigraţia

Imigraţia, un subiect exploziv în Statele Unite, a fost şi mai intens discutat în săptămânile premergătoare alegerilor. Opoziţia republicană îi acuză pe democraţi că au transformat graniţa cu Mexic într-o „sită”.

Aceasta, pentru că SUA au înregistrat peste două milioane de arestări de migranţi la această frontieră în perioada octombrie 2021 – august 2022. O cifră record, ce include „recidivişti” care îşi încearcă norocul de mai multe ori.

Republicanii asigură că această imigraţie ilegală alimentează traficul de fentanil din Statele Unite, un opiaceu sintetic de până la 50 de ori mai puternic decât heroina, responsabil de moartea a mii de tineri din ţară.

Bătălii culturale

Republicanii promit, de asemenea, Americii un „viitor construit pe libertate”, în special în şcolile din ţară, care au făcut obiectul unei dezbateri aprinse, în ultimii ani, în legătură cu lockdownul, purtarea măştilor, vaccinările împotriva COVID-19 sau predarea istoriei sclaviei şi discriminarea. O poziţie care pare să rezoneze cu baza lor, apreciază AFP.

De asemenea, conservatorii şi-au continuat ofensiva împotriva sportivelor transgender, susţinând că „numai femeile pot concura în competiţiile sportive feminine”.

Democraţii cer în schimb extinderea protecţiei pentru persoanele lesbiene, gay, bi şi transsexuale (LGBT).

Apărarea democraţiei

Alimentată de o serie de audieri ale comisiilor parlamentare care îl investighează pe Donald Trump şi asaltul susţinătorilor săi asupra Congresului SUA din 6 ianuarie 2021, apărarea democraţiei s-a profilat ca o nouă preocupare a alegătorilor americani.

Fostul preşedinte continuă să susţină, fără dovezi, că i-au fost „furate” alegerile prezidenţiale din 2020, teză la care încă aderă milioane de susţinători ai săi şi câteva sute de candidaţi republicani la scrutinul din 8 noiembrie.

Clima, marele absent

În ciuda dezastrelor repetate în toată ţara în acest an, problema schimbărilor climatice nu a fost aproape niciodată abordată în timpul acestei campanii.

Potrivit unui sondaj realizat de Washington Post şi ABC News, aproape 80% dintre democraţi cred că schimbările climatice sunt „foarte importante pentru votul lor” – faţă de doar 27% dintre republicani.

Biden: „Suntem într-un punct de cotitură”

Americanii votează azi la alegerile pentru Congresul SUA, cruciale pentru ultimii doi ani de mandat ai actualului președinte Joe Biden. El i-a îndemnat pe americani să apere democraţia: „Acum este momentul să apăraţi democraţia. Democrația este pe buletinul de vot”, a declarat preşedintele Statelor Unite.

„Astăzi suntem într-un punct de cotitură, ne aflăm într-unul dintre acele momente care apare la fiecare trei sau patru generații. O simțim în oasele noastre că democrația noastră este în pericol și știm că e vremea ca tu să o aperi, să o păstrezi, să o protejezi, să o alegi. Va modela cum vor arăta următoarele două decenii.

Democrația este pe buletinul de vot. Violența politică și intimidarea sunt în creștere în toată America.

Și vă amintiți de 6 ianuarie, când mulțimea furioasă a luat cu asalt Capitoliul SUA, a atacat forțele de ordine, a vânat oficiali aleși și a ridicat o spânzurătoare pentru a-l spânzura pe vicepreședintele Pence. Cine naiba se cred? Oameni buni, nu uitați, puterea este în mâinile voastre”, a continuat Biden.

Acest scrutin este semnificativ pentru Joe Biden, ales preşedinte în mare parte datorită sprijinului comunităţii afro-americane pe care a încercat să o mobilizeze din nou în ultimele zile.

În faţa unui public în general entuziast, cu excepţia câtorva oponenţi gălăgioşi înlăturaţi rapid de forţele de ordine, Joe Biden a încercat, de asemenea, să-i prezinte pe republicani drept partidul care doreşte să renunţe la progresele începute sub mandatul său.
 
Donald Trump, care visează marţi la un „val roşu”, culoarea republicanilor, a făcut să crească suspansul în legătură cu o posibilă anunţare, luni seara, a candidaturii sale la scrutinul prezidenţial din 2024. La rândul său, Joe Biden a declarat până acum că intenţionează să candideze din nou în 2024, dar această perspectivă nu îi încântă pe toţi politicienii din tabăra democrată din cauza vârstei, actualul preşedinte va împlini în curând 80 de ani, şi a lipsei sale de popularitate.

Această confruntare prin mitinguri interpuse între actualul şi fostul preşedinte încheie o campanie care a scos la iveală în mod vizibil diviziunile care împart America, scrie Agerpres.

Venită să îl asculte pe Joe Biden, Marisha Camp, o fotografă din statul New York a rezumat, îngrijorată, febra care străbate tabăra democrată:”Există un sentiment de urgenţă la dreapta, un sentiment că totul se prăbuşeşte şi există o datorie morală de a face ceva în privinţa asta… Această urgenţă, nu ştiu de ce, nu este simţită la fel de partea albastră”, tabăra democraţilor.

„Ştim în adâncul sufletelor noastre că acestea sunt alegeri pentru a salva ţara”, a spus Blake Masters, candidat republican în statul Arizona şi care poate contribui la recâştigarea majorităţii în Senat pentru partidul său.

Purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karine Jean-Pierre, a declarat luni, încercând să păstreze o stare de calm, că autorităţile nu au identificat „nicio ameninţare credibilă, specifică” din interior la adresa securităţii acestor alegeri în care americanii vor reînnoi întreaga Cameră a Reprezentanţilor şi o treime din Senat. Sunt puse, de asemenea, în joc multe funcţii importante la nivel local.

Republicanii cred că pot obţine majoritatea nu doar în Camera Reprezentanţilor, un scenariu clasic în aceste alegeri în mod tradiţional dificile pentru partidul de la Casa Albă, ci şi în Senat, unde Partidul Democrat are o majoritate fragilă.

În cazul unei victorii, conservatorii promit să verifice cu atenţie toate iniţiativele administraţiei Biden, inclusiv pe plan internaţional

Kevin McCarthy, posibil viitor preşedinte al Camerei Reprezentanţilor, a repetat luni pentru CNN că nu vrea să dea un cec în alb Ucrainei dacă Partidul Republican câştigă majoritatea. Casa Albă a replicat că sprijinul SUA pentru Ucraina va fi neclintit, indiferent de rezultatele acestor alegeri.

Confruntat cu eficacitatea campaniei republicane care s-a concentrat pe inflaţia galopantă, preşedintelui Joe Biden i-a fost greu să promoveze reformele vizând puterea de cumpărare care se vor simţi abia peste câţiva ani.Tabăra democrată s-a concentrat aşadar, până în ultimul moment, dincolo de subiectele din sfera economică, pe prezentarea Partidul Republican drept ameninţare la adresa democraţiei şi a realizărilor sociale precum dreptul la avort. Rămâne de văzut dacă această strategie va avea efectul scontat sau dacă binecunoscutul dicton al lui James Carville, consilier al fostului preşedinte Bill Clinton, se va adeveri din nou şi anume că, în alegeri, întotdeauna cea care contează este economia

Editor : G.M.

[ad_2]

Citește mai mult..