Posibilitatea unirii cu România este adusă în discuția publică din Republica Moldova ca o cale alternativă de a ajunge în Uniunea Europeană, în cazul în care procesul de aderare directă ar întâmpina blocaje. Obiectivul oficial al Chișinăului rămâne finalizarea condițiilor de aderare până în 2029 și obținerea statutului de membru al UE până în 2030, însă unirea este privită ca un „Plan B”.
Dezbaterea este susținută de cifre concrete. Din cei aproximativ 2,9 milioane de locuitori ai Republicii Moldova, circa 850.000 dețin deja cetățenie română, având astfel o legătură juridică directă cu un stat membru al Uniunii Europene și al NATO. Sprijinul public pentru unificare este însă diferit pe cele două maluri ale Prutului. În Republica Moldova, aproximativ 40% dintre cetățeni susțin ideea, un procent care s-a dublat în ultimul deceniu, conform lui Iulian Groza, directorul Institutului pentru Politici și Reforme Europene. În România, susținerea este de aproximativ 70%.
Anumiți oficiali de la Chișinău au validat public această alternativă. Întrebată dacă ar vota pentru unire la un referendum, președinta Maia Sandu a răspuns afirmativ: „Da”. De asemenea, vicepremierul Eugen Osmochescu a descris explicit această posibilitate drept un „Plan B”. Presa internațională a preluat subiectul, o analiză citată de Jurnalul Național legând scenariul de presiunile de securitate din regiune și de influența Rusiei.
Contextul istoric este relevant pentru discuția actuală. Cea mai mare parte a teritoriului Republicii Moldova de astăzi a făcut parte din România în perioada 1918-1940, înainte de a fi anexată de Uniunea Sovietică. În prezent, unirea ar oferi Republicii Moldova o soluție rapidă la problemele de securitate energetică și la prezența trupelor rusești în Transnistria, prin intrarea automată într-un stat membru al NATO și UE.
Obstacole politice și economice
Proiectul unificării se confruntă cu dificultăți majore. Primul obstacol este regiunea separatistă Transnistria, care nu se află sub controlul autorităților de la Chișinău și este susținută de Federația Rusă. Orice demers de reunificare ar trebui să soluționeze această ruptură teritorială și politică.
Al doilea obstacol este Găgăuzia. Un acord din 1994 conferă acestei regiuni autonome dreptul de a-și proclama independența în cazul în care Republica Moldova își schimbă statutul, inclusiv printr-o unire cu România. Acest detaliu mută discuția din plan simbolic în cel al consecințelor juridice și politice imediate. La aceste provocări se adaugă și costurile economice considerabile ale unui astfel de proiect.
Cu toate acestea, unele analize sugerează că obstacolele legate de Transnistria, Găgăuzia și finanțe nu ar fi insurmontabile, având în vedere capacitățile limitate ale Rusiei în contextul actual. În ciuda acestor dezbateri, direcția oficială a guvernului de la Chișinău rămâne fermă pe calea aderării directe la Uniunea Europeană, conform calendarului stabilit.
